Judecător, ridicat de DNA pentru că „ar fi primit mită în dosarul lui Mihai Stoica”. Ce sume ar fi solicitat

Redactor:
Florin Marian
Judecător, ridicat de DNA pentru că
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Conform hotnews.ro, judecătorul Stan Mustață a solicitat „500 de milioane de lei vechi sau chiar 400 de milioane, însă nu mai puțin de 300 de milioane”, pentru a dispune punerea în libertate sau scăderea pedepsei


UPDATE: Primul dosar menționat de procurori pentru care Stan Mustață ar fi cerut bani este contestația în anulare formulată în dosarul Transferurilor. „La data de 7 aprilie 2014, prin intermediul suspectului Boraciu Ion, în vederea pronunțării unei soluții favorabile unei persoane condamnate, în sensul admiterii contestației în anulare împotriva deciziei penale nr. 222/A/2014, pronunțată la 04.03.2014 de Curtea de Apel București”, se menționează în comunicatul DNA. Procurorii nu menționează oficial despre cine este vorba dar sentința penală menționată este sentința de condamnare a celor opt grei ai fotabalului românesc. În schimb surse judiciare au declarat pentru gândul că cel în cauză este Mihai Stoica condamnat în dosarul Transferurilor care a depus o contestație în anulare. 

Problemele par să nu se mai termine pentru fostul manager al Stelei, Mihai Stoica. După ce săptămâna trecută el s-a enervat că judecătorii Curții de Apel au amânat cererea lui de a fi judecat după noul Cod Penal, acum ies la iveală unele lucruri șocante. Potrivit surselor DNA, citate de România TV, Mihai Stoica ar fi oferit șpagă unui judecător pentru a i se judeca favorabil cererea în anulare. Stan Mustață, judecător de la Curtea de Apel București, a fost reținut marți de DNA „pentru că ar fi primit mită în dosarul lui Mihai Stoica”, anunță România TV. Mustață a fost ridicat de DNA din biroul său de la Curtea de Apel și dus la audieri.

Mihai Stoica se află în închisoare de la începutul lunii martie, când a fost găsit vinovat în Dosarul Transferurilor și condamnat la trei ani și 6 luni de închisoare cu executare. Steaua speră în eliberarea managerului în această vară, dar dacă se va dovedi că respectivul judecător a primit mită, atunci lucrurile s-ar putea complica pentru oficialul clubului. Până acum, Steaua n-a adus niciun om să-i ocupe funcția lui Stoica, cea de manager general, dar din sezonul viitor în organigramă ar putea apărea un alt oficial.

Judecătorul Stan Mustață este suspectat că ar fi pretins bani, dar și bunuri, în mai multe dosare penale pe care le avea în soluționare, atât cauze simple, cât și complexe, între care ar fi și dosarul în care sunt judecați Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi și alte 11 persoane, pentru fapte de corupție privind modul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), potrivit unor informații obținute de Mediafax.

    

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×